Modul nostru de a vorbi cu copiii și cuvintele pe care le folosim pentru a comunica cu ei sunt deosebit de importante pentru încrederea în sine, sănătatea emoțională și puterea copiilor noștri. Este o legătură de netăgăduit între cuvintele pe care noi le folosim, atitudinea și rezultatele pe care le vor avea în viață. Sunt…

By

Cele mai rele șapte lucruri pe care le poți spune copilului

Nu există părinți care se trezesc dimineața și se gândesc: Oare ce aș putea să îi spun astăzi copilului mei pentru a-i crea o atitudine negativă, pentru a-i destrăma încrederea în sine și a-l face să se simtă dependent și lipsit de control? Totuși părinții fac asta frecvent, fără intenție, pentru că nu înțeleg puterea cuvintelor lor.

Modul nostru de a vorbi cu copiii și cuvintele pe care le folosim pentru a comunica cu ei sunt deosebit de importante pentru încrederea în sine, sănătatea emoțională și puterea copiilor noștri. Este o legătură de netăgăduit între cuvintele pe care noi le folosim, atitudinea și rezultatele pe care le vor avea în viață. Sunt cuvinte care dau putere și cuvinte care rănesc. Cuvinte care pot educa sau rușina, încuraja sau dojeni, pot ridica sau coborî moralul unui copil.

Replice rele spuse copiilor
https://diamond.jp/articles/-/116283

Iată care sunt cele mai rele șapte lucruri pe care le puteți spune copilului dvs.:

1. Dacă nu te opreși, plec și te las aici!

Cea mai mare temere a unui copil mic este că s-ar pierde sau că ar fi lăsat singur și lipsit de apărare. Amenințând un copil folosindu-vă de teama sau de abandon în dorința de a-l manipula către un anumit comportament este un semn clar că aveți nevoie de o pauză.

O soluție este aceea de a oferi copilului o alternativă. În loc să îl speriați, spuneți-i: Dacă alegi să te comporți așa în continuare vom merge acasă. Dacă alegi să verbești cu voce normală vom sta și vom face cumpărături. Tu alegi!

O altă soluție este să vă  opriți și să luați o pauză. Este foarte posibil să aveți nevoie ori de odihnă ori de un somn ori de ambele.

2. Ar trebui să îți fie rușine!

Acest mod de a te adresa copilului este o încercare de a da un sentiment de vinovăție. Se crede că dacă un copil poate fi determinat să se simtă vinovat, de rușine își va schimba comportamentul și va face ceea ce dorim noi. Sunt situații în care rușinea funcționează și determină comportamentul pe care îl așteptăm de la copilul nostru. Dar cu ce preț? Împreună cu rușinea și vinovăția apare și sămânța credinței ˝Mă înșel˝, ˝Nu fac suficient˝, ˝Nu fac niciodată, nimic bine˝. Când copiii acționează în afara aceste credințe se simt și mai rușinați, lucru care le întărește credința și perpetuează ciclul comportamental ce produce și mai multe răspunsuri de care le este rușine.

3. Nu ne-am dorit niciodată să te avem!

˝Îmi doresc să nu te fi avut˝, ˝Dacă ar trebui să o iau de la capăt nu aș mai face niciodată copii˝și ˝Nu ne-am dorit niciodată să te avem˝sunt afirmații de neiertat în discuțiile părinte – copil. Indiferent de ce a făcut copilul și indiferent care este tonul vocii sale aceste răspunsuri părintești sunt total nepotrivite. Acest limbaj ar trebui să fie un semnal că ceva lipsește în relația părinte – copil. Folosiți acest semnal ca un imbold pentru a solicita ajutor, de la un psiholog, preot sau consilier școlar. Faceți-o acum! Dvs. și copilul dvs. meritați tot ce este mai bun!

4. Tu ești cauza divorțului nostru!

Nici un copil nu este cauza divorțului dintre părinți, și nu este de așteptat ca un copil să ducă o asemenea povară emoțională. Chiar și când explicăm cu atenție și cu dragoste unui copil că nu este în nici un fel responsabil de decizia voastră de a vă separa sau de a divorța acesta păstrează impresia că este într-un fel responsabil și poate gândi: ˝Dacă aș fi fost diferit, părinții mei ar fi fost încă împreună˝, iar ˝Dacă aș fi fost mai bun, nu s-ar fi certat atât de mult˝ este un lucru pe care copiii îl cred, chiar dacă nu mărturisesc.

5. De ce nu poți fi și tu ca fratele/ sora ta?

Când părinții compară verbal frații între ei, unul dintre ei va ieși în dezavantaj. Ei trimit mesajul către copil că nu este destul de deștept, destul de bun, destul de rapid sau destul de meticulos. Mesajele gen ˝Nu ești suficient de bun˝ se infiltrează adânc în conștiința sa și vor contribui la comportamentul indezirabil de mai târziu. Comparațiile fac să crească rivalitățile frățești intesificând rivalitatea naturală care deja există și fac să crească tensiunile din casă. Comparațiile dăunează relațiilor dintre frați, făcând să crească sentimentul separării.

Acceptați fiecare copil din familia ta pentru persoana unică care este. Fiecare are propriile sale forțe, capacități și nevoi. Ajutați-vă copiii să descopere frumusețea unicității sale, focalizându-vă pe fiecare individ, fără a folosi comparații.

6. Lasă-mă să fac eu asta pentru tine

Dacă ˝Lasă-mă pe mine să fac asta˝, Lasă-mă pe mine să mă ocup de asta˝și ˝O fac eu de data asta˝sunt prezente curent în modul de a vă adresa copiilor este contribuția dvs. la învățarea neputinței de către ei. Preluând inițiativa și făcând lucruri pentru un copil, lucruri pe care le poate face singur, îi creați sentimentul neputinței. Aceasta îl încurajează să se vadă pe sine incapabil. Preluând inițiativa și făcând acum, puteți economisi niște timp, dar veți avea mai mult de lucru în perspectivă. Dacă faceți un lucru în locul copilului dvs. , o dată, nu e nici o problemă. Dacă o faceți de două ori, ați creat un tipar. Dacă o faceți și a treia oară… Felicitări! Aveți o nouă slujbă!

7. Pentru că am zis eu, de aceea

Cuvintele sunt ˝Pentru că am zis eu, de aia!˝, dar mesajul este: ˝Eu sunt mare, tu ești mic, eu sunt deștept, tu ești prost, eu am puterea și tu nu. Treaba mea este să spun, a ta este să te supui˝. Acest mod de a vă adresa copilului dă naștere resentimentelor și creează lupte pentru putere. Încercați să vă adresați copilului dvs. astfel încât să îi comunicați respect în același timp cu sentimentele și dorințele dvs: ˝Este frustrant pentru mine, în timp ce tu continui să mă întrebi ˝De ce?˝. Ca părinte eu iau parte din decizii. Asta este una dintre dățile când decizia este a mea. Nu îmi schimb părerea de data asta…˝

Limbajul este modul primar de manifestare a abuzului emoțional asupra copiilor.

Eliminați modul de comunicare abuziv fiind foarte atent la maniera de adresare. Dacă deveniți conștienți de una sau mai multe dintre cele șapte cele mai rele lucruri pe care le poți spune copilului tău sau altă formulă de adresare abuzivă, opriți-vă! Inspirați adânc. Mergeți la o plimbare.

Dați-vă dvs. și copilului dvs. timp să vă calmați și să recăpătați imaginea de ansamblu. Apoi luați de la încept amintindu-vă că vorbele pot da putere și că pot răni.

Leave a Reply

Discover more from Cucoș Daniela

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading