Întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe Române poate fi impartita in 5 perioade.

Dar pentru ca vom incerca sa raspundem la intrebarea: Cum s-a raspandim crestinismul pe pamanturile noastre, voi enumera doar primele 3 perioade, iar mai tarziu vom reveni la prima etapa pentru a o analiza.

Perioada intai incepe cu raspandirea invataturii crestine pe teritoriul de formare a poporului roman (secolul II) si se sfarseste in jurul anului 600, odata cu patrunderea slavilor pe teritoriul Patriei noastre. Este perioada de organizare a primelor comunitati crestine si a primelor institutii bisericesti superioare. In aceasta perioada nu avem o Biserica romaneasca propriu-zisa, ci una “daco-romana”, adica a parintilor poporului român. Subimpartirile din aceasta perioada se pot face cronologic sau geografic (la sud si la nord de Dunare).

Perioada a II-a se ocupa cu istoria Bisericii noastre in secolele VII- XIV. Este perioada primelor formatiuni politice romanesti, incheiata cu unificarea lor in cele doua state romanesti independente: Tara Romaneasca si Moldova. Pe plan biesricesc se continua lucrarea de organizare si unificare bisericeasca incheiata cu recunoasterea canonica a Mitropoliilor Ungrovlahiei si Moldovei de catre Patriarhia ecumenica (1359-1401). Subimpartirile se pot face cronologic si geografic.

Perioada a III-a (secolele XIV- XVIII) corespunde pe plan politic, cu “epoca medievala”(feudala). In acest timp s-a desavarsit organizarea canonica a Bisericii din Tara Romaneasca, Moldova si Trasnsilvania, a inflorit cultura bisericeasca in limba slavona si romana, s-a dezvoltat arta bisericeasca, a inflorit monahismul s-au incheiat legaturi cu alte biserici Ortodoxe surori, care au fost ajutate material de domenii din Tara Romaneasca si Moldova. In schimb, in Transilvania, Biserica Ortodoxa a iesit biruitoare in lupta sa cu catolicismul si calvinismul.

Iar acum ne vom intoarce la prima perioada.

Invatatura crestina a fost cunoscuta in Dacia din primele trei secole ale erei noastre, fiind adusa de colonisti militari, negustori si sclavi. Toti au fost un factor puternic de romanizare si crestinare. In teritoriul dintre Dunare si mare, noua credinta a fost propovaduita de Sfantul Apostol Andrei. Ea era marturisita de credinciosi singuratici in ascuns de teama legilor romane care o declarau “religie nepermisa”.

Se pune intrebarea: ce religie pagana a fost inlocuita in Dacia de credinta in Hristos?  Unii istorici au aratat ca “legea” lui Zamolxis, zeul suprem al daco-getilor era mult apropiata prin morala ei de crestinism, fapt care a usurat introducerea noii invataturi crestine. In afara de aceasta, numeroasele culte aduse de colonistii din locurile lor de origine (divinitati romano italice, grecesti, celtice, orientale si chiar africane, dupa cum ne arata aproape o treime din totalul inscriptiilor din Dacia) nu aveau radacini in constiinta locuitorilor, unele din ele fiind impuse de autoritati, indeosebi cultul Imparatului.

De aceea, ele au putut sa fie foarte usor inlocuite cu noua credinta in Isus Hristos.

Poporul de jos avea credintele lui care erau mai mult obiceiuri sau datini locale in legatura cu calendarul agricol si pastoresc care au putut fi inlocuite foarte usor cu invatatura crestina. De fapt urme din cultul popular pagan adoptate la crestinism (sau mai bine spus adoptate la religie) s-au pastrat pana apoape in zilele noastre, exemplu: jertfa cocosilor albi care se dau preotului la inmormantare, inchipuie jertfa adusa pe altarul zeilor. Se remarca deci faptul ca la noi schimbarile de religie nu s-a facut prin lupte, ca in alte parti, cu daramarea de temple si sfaramarea de idoli, caci “poporul de la sate, pastrandu-si vechile obiceiuri, nu vedeau cotrazicere intre vechea si noua credinta, el s-a plecat in fata soliei noi care i se aducea si a pasit in biserica, aducand cu dansul in fata altarelor si ritualirile sale preistorice.” (P.P. Panaitescu, Introducere in istoria culturii romanesti, Bucuresti, 1969 p.103).

Aceaste constatari (precum si altele pe care le voi posta in alte articole) facute in urma unor analize in baza cartii “Istoria Bisericii Ortodoxe Romane”, Pacarariu Mircea, Bucuresti, 1991, mi-au explicat de unde de fapt au aparut in religia ortodoxa unele obiceiuri pe care le practicam si azi.

Observam foarte bine ca la originea lor stau niste sarbatori si obiceiuri pagane, practicate pentru inchinarea la idoli si zeitati, care nicidecum nu puteau fi propovaduite de apostoli si care contrazic Sfintelor Scripturi.

Si ultima intrebare din acest articol: Cum priveste Dumnezeu aceste obiceiuri? Sigur pentru a raspunde la ea, vom apela la Sfintele Scripturi.

Iezechel, cap. 20

16.	Pentru că ei lepădaseră aşezămintele Mele şi după poruncile Mele nu se purtau, ci călcau zilele Mele de odihnă, că inima lor era îndreptată spre idolii lor.
17.	Dar ochiul Meu nu s-a îndurat să-i piardă şi nu i-am stârpit în pustiu.
18.	Am zis către fiii lor în pustiu: Nu vă purtaţi după rânduielile părinţilor voştri şi obiceiurile lor să nu le păziţi, nici să nu vă întinaţi cu idolii lor.
19.	Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; purtaţi-vă după poruncile Mele şi hotărârile Mele păziţi-le şi le împliniţi.

Leviticul, cap. 18

1.	În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise, zicând:
2.	“Vorbeşte fiilor lui Israel şi zi către ei: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
3.	De datinile pământului Egiptului, în care aţi trăit, să nu vă ţineţi, nici de datinile pământului Canaanului, în care am să vă duc, să nu vă ţineţi şi nici să umblaţi după obiceiurile lor.
4.	Ci legile Mele să le pliniţi şi aşezămintele Mele să le păziţi, umblând după cum poruncesc ele, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
5.	Păziţi toate poruncile Mele şi toate hotărârile să le ţineţi, căci omul care le plineşte va trăi prin ele: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

(http://www.bibliaortodoxa.ro/)

Paziti poruncile Domnului!

Amin!